Timp de trei zile, între 6 și 9 septembrie 2018, orașul Sibiu a găzduit Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, eveniment la care a luat parte și delegația fomată din 130 de reprezentanți ai Episcopiei Covasnei și Harghitei. Cu binecuvântarea Chiriarhului, aceștia, însoțiți de coordonatorii Sectorului pentru Cateheză și activități cu Tineretul a celor patru Protoierii din Eparhie, precum și de cadre didactice, au trăit la Sibiu bucuria tinereții în Hristos.

Întrebați despre cele ce au simțit în aceste zile, tinerii participanți din Episcopia Covasnei și Harghitei au spus:

„M-am bucurat mult să ajung la ITO 2018 la Sibiu, un oraş superb din toate punctele de vedere! Multă diversitate în jur, de la arhitectură până la îmbrăcămintea oamenilor, dar şi personalităţile oamenilor întâlniţi pe stradă, cât şi deschiderea tinerilor participanţi! Aş fi vrut să nu se termine această întâlnire. Plec de la ITO 2018 cu energie, entuziasm, şi cu o bucurie al cărei conţinut nu-l pot descrie, dar pe care sper să-l pot transmite altora. ITO 2018 a fost prilej de a cunoaşte oameni frumoşi, tineri şi liberi, dar mai ales confirmarea faptului că fac parte dintr-o Biserică vie şi veşnic tânără, care, în ciuda unoara, nu va fi biruită nici de porţile iadului.” D.G, Subcetate

„Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, o experiență din care rămâi numai cu momente, prietenii și credință întărită. Prin acest eveniment, nu doar că descoperi lucruri și vizitezi locuri noi, ci reușești să te regăsești pe tine. Învățăm ca nimic nu este imposibil când îl ai pe Dumnezeu de partea ta! 

Deci, Ito 2018, a reprezentat un lucru măreț care ne unește și ne va unii mereu!” V.M.D.M, Toplița

 „Experienta participării la Întâlnirea Internațională a tinerilor Ortodocși 2018, a reprezentat pentru mine ocazia de a cunoaște și interacționa cu oameni pe deplin frumoși, oameni care visează, iubesc si stăruie în credința lor. Am apreciat în special ingeniozitatea organizatorilor în a ne antrena pe noi, tinerii participanti, în discutii pe teme si probleme actuale si libertatea deplină de exprimare  pe care ne au oferit-o. Dar probabil cea mai durabilă impresie care ma va însoți înapoi acasa este frumusețea primei capitale culturale europene, fremătând de viață, de tinerețe și de iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni, dar și sentimentul unic al apartenenței la o mare familie, cea a tineretului ortodox de pretutindeni.” P.B.O. Bilbor

 „A fost pentru prima data când am participat la un asemenea eveniment. M-am bucurat când am aflat ca o sa merg la Sibiu, un oras drag mie și în același timp altor tineri. Aș fi vrut ca aceasta întalnire să nu se termine. Am cunoscut oameni frumoși și plăcuți sufletului meu, am legat prietenii, dar cel mai important momentul a fost slujba de la Muzeul ASTRA, unde am simțit emoția și credința tinerilor din toate colturile lumii. Vibrația acestui moment va dăinui în inima mea multa vreme. Țin să mulțumesc voluntarilor, dar mai ales organizatorilor. Se putea observa efortul depus pentru că totul era pregatit în cel mai mic detaliu. Nu în ultimul rând vreau să le multumesc localnicilor care în ziua procesiunii ne-au intampinat îmbracati în portul nostru traditional. Am simțit căldura din sufletele lor, iar pe fețe li se citea bucuria si mândria că mii de tineri ortodocși le-au trecut pragul. Aici am simtit cum mii de inimi se roaga si isi mărturisesc credința.” T.A., Bilbor

 „Hristos în mijlocul nostru!Acest salut al tinerilor prin trăire mă poarta în brațele ortodoxiei! Mă bucur enorm că am luat parte la aceasta întâlnire de mare anvergură! A cincea ediție care s-a desfășurat la Sibiu a început cu mare bucurie pentru toți tinerii căci imnul care este deosebit ne-a purtat spre lumina libertății!
Sufletele noastre se uneau în fiecare clipă !Povestea Întâlnirii s-a desfășurat sub unitatea de neam și de credință!Biserica este mai aproape de tânăr ca niciodată!Asta a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurentiu!
Pâlcul de lumina a ortodoxiei a luminat întreaga noastră țară!
Hristos a coborât în mijlocul nostrum, în timpul procesiunii !
Sfânta Liturghie a fost una dintre cele mai frumoase la care am participat, datorită prezenței unui număr așa mare de Ierarhi ai Bisericii!Liturghia tinerilor la masa Domnului!Tânăra  generație să știe că Biserica este oricând alaturi de tânăr!Asta este libertatea adevărată a ortodoxiei!Tânărul cu Hristos sub binecuvântarea Bisericii!Mulțumim Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei pentru dragostea cu care ne-a binecuvântat pentru aceasta mare întâlnire!Însoțitorilor le rămânem recunoscători !Dumnezeu să ne binecuvinteze rodul tinereții noastre!” C.S. Sfântu Gheorghe

 „Hristos în mijlocul nostru! Rostind aceasta sintagma, îmi vin în minte atâtea gânduri… De anul trecut, din momentul predarii tortei către Arhiepiscopia Sibiului, în calitatea sa de organizator, mi-am dorit sa particip la acest evemiment ( da, a fost prima editie ITO la care am luat parte). Au fost zile cu adevarata încărcătură emoțională.  Deschiderea anunța grandoarea a ceea ce va urma. Prezența momentelor și a oamenilor de cultura sau din sfera artelor au aratat în mod evident latura duhovnicească a Bisericii și au răspuns nevoilor firescului tineretii. Chiar și o piesa interpretata de o tanara artista din zona Clujului, care este și preoteasă, se intitulează „Tinerețe” și vorbește despre această minunată varstă, în care prin iubire se pot muta muntii din loc, dar poate fi descoperit un substrat al versurilor si anume ideea potrivit careia nu conteaza anii din viata, ci viata din ani. Unitatea, una dintre temele întâlnirii, am simțit-o în mod real în timpul Procesiunii Unității, când mi-am dat seama că oricât de diferiți am fi, ne leagă dragostea de neam, de țara și credința. M-am bucurat ca am avut ocazia sa discut cu tineri din alte părți de țara, implicați în organizatii studentești, a căror activitate o cunosteam din mediul virtual, dar până acum n-am avut ocazia sa îi intalnesc, pentru a schimba impresii și pentru a-i încuraja. ITO a fost si un exercitiu de responsabilitate, în sensul în care activitățile s-au desfășurat având ca fundament un program bine stabilit, dar a reprezentat și o lecție, fiindcă am conștientizat că oricât de implicată aș fi în viața Bisericii, nu pot spune vreodată că e suficient și afirm acest lucru, fiindcă am văzut atâți tineri, care fac mult mai multe decat mine. Întalnirea Tinerilor Ortodocși a fost rezultatul muncii organizatorilor, iar răsplată a fost încununată în bucuria noastră, a participanților.” B.D.M, Sfântu Gheorghe 

 „A fost prima mea participare ITO. O multime de gânduri îmi aleargă prin minte și nu știu la care să mă opresc. Am trait zilele acestea bucuria comuniunii cu oameni tineri din toata țara, dar mai cu seama din Episcopia Covasnei și Harghitei. M-au încantat vitalitatea și forta pe care au degajat-o tinerii noștri, buna lor cuviință, cumpătarea și bucuria cu care au primit programul evenimentului. Mi-au rămas la suflet serile în care ne-am descoperit reciproc, adulti și tineri. Vă multumesc pentru clipele de neuitat și va îmbrațisez cu căldură și drag.” R.N., Sfântu Gheorghe 

 „Începutul de toamnă și ultima ieșire înainte de a începe noul an scolar a constituit pentru noi, tinerii din Covasna și Harghita, ocazia perfectă de a ne aduna încă o dată întru Hristos la cea de-a cincea editie a minunatei tabere internationale care a adunat și anul acesta mii de tineri ortodocși din toata lumea. Pentru noi toti a reprezentat frumoasa ocazie de a lega noi prietenii în cadrul workshop-urilor organizate de voluntarii si profesorii coordonatori, care s-au străduit și anul acesta ca totul să se desfășoare într-o ambianță prietenoasă și care să insufle o amintire plăcută care sa dăinuie în sufletele noastre. Totodată, pe toata durata șederii noastre în Sibiu am simțit pe deplin bucuria revederii prietenilor dragi, dar mai ales a trăirii dimpreună a păcii care numai de la Hristos ne-a fost daruită. Ne-am bucurat mult că am avut și anul acesta ocazia de a veni din nou la această întâlnire specială și sperăm ca bunul Dumnezeu să ne dăruiască binecuvântarea Sa pentru a ne revedea sănătoși anul viitor la Craiova.” B.M., Miercurea Ciuc.