Catedrala mitropolitană din Sibiu şi-a sărbătorit marţi, 30 noiembrie, cel de-al zecelea hram al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Sărbătoarea marelui ierarh, ctitorul Mitropoliei Ardealului, prăznuit în aceeaşi zi cu Apostolul românilor, Sfântul Apostol Andrei, adună în fiecare an mulţimi de credincioşi din Sibiu, din Mărginimea Sibiului, din Braşov şi din alte părţi ale ţării. Şi în acest an, Catedrala mitropolitană ocrotită de Sfântul Andrei Şaguna, unde se află moaştele marelui ierarh, a primit oaspeţi din Maramureş, din Moldova, din Bucureşti şi din alte părţi ale României.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de patru arhierei: Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul de Alba-Iulia, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei şi Preasfinţitul Părinte Nestor, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda, eclesiarhul Catedralei mitropolitane, protosinghelul Emilian Man, cadre didactice universitare, consilieri eparhiali, protopopi şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza. Un grup de tineri din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Baia Mare, au cântat mai multe colinde tradiţionale la sărbătoarea de la Sibiu.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Bogdan Hosu a fost hirotonit diacon.

Ierarhii i-au pomenit în cadrul slujbei religioase toţi ierarhii care au păstorit clerul şi credincioşii din Mitropolia Ardealului, precum şi pe Episcopul Gurie Goergiu, ctitorul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, trecut la cele veşnice pe 21 octombrie 2021.

Roadele jertfei celor doi Sfinţi

Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr., care a vorbit despre cei doi Sfinţi prăznuiţi în 30 noiembrie, Apostolul Andrei, cel care a vestit Evanghelia pe pământ românesc şi Andrei Şaguna, Apostolul românilor din Transilvania.

„Avem o zi de minunată şi uimitoare sărbătoare. Este o zi de naştere pentru poporul creştin românesc, este o zi de înviere, în acelaşi timp. Este o zi de naştere pentru că Sfântul Apostol Andrei pe care îl prăznuim astăzi este cel care a dus Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe tărâmurile ţării noastre, la marginile acestui colţ de lume locuit atunci de strămoşii noştri. Acolo, la marginea mării, a venit Sfântul Apostol Andrei să arunce sămânţa Evangheliei, la maximum 20 de ani de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. A aruncat acolo sămânţa binecuvântată a Evangheliei şi, iată, că această sămânţă a rodit şi rodirea se cheamă poporul român creştin şi ortodox. (…) Noi trăim aici, în acest colţ de lume, pentru că a existat Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Dacă nu venea în acest colţ de ţară, în Transilvania, nu am fi fost ortodocşi, nu am fi fost aici în această biserică, ci am fi fost în altă parte, cu faţa spre alte credinţe. Dacă am rămas în credinţa Apsotolului Andrei, dacă am rămas ortodocşi, i se datorează acestui sfânt şi uimitor bărbat, Andrei Şaguna, care a înviat Ortodoxia în acest colţ de lume”, a spus arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a evocat personalitatea duhovnicească şi misiunea inegalabilă a celui care devenea în urmă cu zece ani ocrotitorul Transilvaniei.

„Tot ce avem noi acum, chiar şi Catedrala aceasta care a fost un ideal al său neîmplinit, dar pentru care a adunat bani, încât urmaşii săi au făcut în patru ani acest măreţ locaş de cult, se datorează Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Avem tipografia unde se tipăreşte cel mai vechi ziar cu apariţie continuă din ţara noastră, Telegraful Român, avem toate şcolile care stau sub ocrotirea sa, în frunte cu unul dintre cele mai alese colegii pe care le are ţara noastră acum, Colegiul Naţional «Andrei Şaguna» din Braşov. Toate acestea nu sunt altceva decât roadele unei jertfe, ale unei dăruiri constante poporului român pentru ca el să fie ridicat prin educaţie, să fie călăuzit prin viaţa duhovnicească, pentru că s-a îngrijit de toate parohiile din Mitropolia Ardealului şi apoi să putem să ne bucurăm, dacă suntem un popor cultivat, de libertatea pe care ne-o câştigase şi mai ales de unitatea poporului român”, a spus ierarhul.

Părintele Mitropolit a acordat mai apoi distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici” protopopului de Sălişte, judeţul Sibiu, Petru-Toader Damian.

În încheiere, IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit ierarhilor pentru prezenţa la cel de-al zecelea hram de toamnă al Catedralei mitropolitane din Sibiu şi a urat „La mulţi ani” tuturor celor care poartă numele celor doi Sfinţi prăznuiţi pe 30 noiembrie.

Mitropolia Ardealului