Astăzi, 20 Ianuarie 2019, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus credincioșilor: „Noi românii spunem despre un om rău în care nu poți avea încredere, care simți că te trădează că „e o lepră”, e ca și cum s-ar zice, e dintre cei 9 leproși. Sigur nu îți va fi recunoscător. Mântuitorul venea din nordul Țării Sfinte și se îndrepta spre Ierusalim, l-au primit în cetate 10 leproși. Lepra era boala secolului, era sida epocii aceleia. Lepra zdrobește trupul, îl macină, îl putrezește, le cad degetele, urechile, nasul, pleoapele, celor bolnavi de această boală nemiloasă. Bolnavii erau scoși afară din cetate, trăiau din mila părinților, a rudelor și a oamenilor cu inimă bună. Văzându-L pe Iisus că intră în sat au strigat: „Învățătorului fie-Ți milă de noi.” (Luca 17; 13) Ca și când ar fi spus, am auzit că poți multe, încearcă și cu noi ceva, iar Iisus le-a zis: „Mergeți și vă arătați preoților.” (Luca 17; 14) Se pune întrebarea de ce trebuiau să se arate preoților? Preoții aveau cunoștințe medicale, iar în Lege era scris că dacă printr-o minune un lepros va fi vindecat el trebuie să obțină un certificat de vindecare pe care îl eliberau preoții de la Templu. Nouă dintre ei s-au dus la casele lor, iar unul dintre ei s-a întors să-i mulțumească lui Dumnezeu și acela era de neam samarinean, alt neam și altă lege amestecat cu sirienii. Recunoștința este floare rară. Nerecunoștința se întoarce întotdeauna împotriva nerecunoscătorului, care nu răspunde cu recunoștință, sentimente moarte, nu face bine în schimbul binelui primit, face rău tuturor celor care l-au ajutat.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți.

Răspunsurile la strana au fost date de către corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.