Cuvântul de început a fost luat de Consilierul Social Pr.Cristian Cristinoi, care a anunțat cu această ocazie festivă finalizarea Proiectului, dar a și ilustrat momentele principale ale acestuia, ca unul menit să identifice nevoile sociale ale tinerilor din Școli. Datorită acestuia Unitățile Școlare beneficiare ale programului social pot oferii suportul material elevilor care au mare nevoie de materiale didactice fără de care nu ar putea să-și continue ciclul de învățământ în care se află. Astfel ghiozdane pline cu rechizite ce acoperă nevoile unui elev pe perioada unui an de școlarizare vor fi distribuite gratuit prin Direcțiunile Școlilor partenere, care se fac mijlocitoare între Organizatori și adevărații beneficiari: tinerii elevi.

Preasfinția Sa, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a binecuvântat acest demers și a mulțumit lui Dumnezeu pentru deschiderea unui nou an școlar, motivând necesitatea susținerii învățământului românesc, dar și substratul duhovnicesc fundamental de a veni în ajutorul și bucuria celor lipsiți de acestea.

A urmat o scurtă alocuțiune a Domniei Sale, Domnul Andrei Jean Adrian, Prefectul Județului Harghita, care a punctat rolul foarte important al Instituției pe care o reprezintă în acest demers, și anume acela de a fi liantul care realizează puntea de legătură acolo unde aceasta este necesară, argumentând prin motivația pe care fiecare om trebuie să o dezvolte spre a deveni un mai bun cetățean, dar și prin performanța care își are izvorul în corpul profesoral și începe încă de pe băncile școlii. Drept urmare, și locul întâlnirii este unul ce descrie înălțimea gestului umanitar, profesorii fiin cei care duc o cruce grea, anume aceea de formare a tinerilor țării noastre.

Domnul Inspector Cristinel Glodeanu a arătat forma și conținutul deschiderii simbolice de ieri (deschiderea unui nou An școlar), ce astăzi devine substanțială prin găsirea acestei căi de a sprijinii copii nevoiași, care prin alte modalități nu ar fi putut să-și continue studiile. Nădejdea este aceea de a dezvolta și promova proiectul spre a lărgii pe viitor aria partenerilor și astfel și pe cea a beneficiarilor. Trioul Biserică-Familie-Școală devenind astfel suportul comunităților noastre.

Doamna Directoare Anda Ianoși a Școlii Gimnaziale „Miron Cristea” din Toplița a arătat recunoștința dânsei de a fi partener-beneficiar al acestei lucrări, arătând și rezultatele vizibile ale proiectelor din anii precedenți prin cei 129 de tineri elevi de etnie rromă înscriși la Școala din Moglănești, în contextul în care anii trecuți numărul lor era unul considerabil mai mic, ajutor ce s-a concretizat în punerea unor temelii temeinice pentru prevenirea abandonului școlar.

În final Preasfinția Sa a mulțumit Domniei Sale, Domnului Borboly Csaba, Președintele Consiliului Județean Harghita, dar și Domniei Sale, Domnului Lucacs Levente, Consilier Județean, Inspectoratului Școlar Județean al Județului Harghita, precum și tuturor partenerilor implicați în proiect, fiind adresate binecuvântări arhierești tuturor beneficiarilor, care sunt datori de a deveni lumina familiilor lor prin învățătură, bucuria Bisericii prin moralitate și buni cetățeni ei patriei și locurilor unde trăiesc.

 

A consemnat Pr.drd.Panciu Laurențiu-Gabriel,

Secretar Eparhial