Astăzi, 21 Ianurie 2018, în Duminica a 32-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Toplița II cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae ” din Municipiul Toplița, județul Harghita.

Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură a spus: „ Mântuitorul Iisus Hristos se îndrepta spre Ierusalim pe drumul văii Iordanului și prin Ierihon, ca de obicei era înconjurat de mulțimea care voia să audă cuvânt, să vadă o minune săvârșită de El. În Ierihon se afla un vameș pe numele Zaheu, un agent fiscal care încasa dările. El este eroul întâmplării din Pericopa Evanghelică. Acest om cu nume rău era în slujba ocupației romane, nu era iubit de conaționali pentru că era corupt. Era mic de statură dar mic și la suflet. Voia să îl vadă neapărat pe Iisus, s-a urcat într-un sicomor – dud ca să-l vadă pe Iisus mai bine. Iisus când l-a văzut i-a zis: „Zahee, coboară-te degrabă căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”, era uimit Zaheu de dragostea lui Dumnezeu, nu era obișnuit cu asemenea cuvinte pentru că era huiduit de conaționali. Intrat în casă împreună cu Domnul Iisus, Zaheu, și-a răscolit conștiința, s-a bucurat de cinstea pe care i-a facut-o Învățătorul și a exclamat: „Jumătate din averea mea Doamne o dau săracilor și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit”, și-a reparat păcatul, s-a convertit la Iisus pentru că s-a lăsat învins de dragostea de care nu era obișnuit. Zaheu devine bogat sufletește, nu știm daca și-a schimbat profesia dar a rămas un vameș cinstit. Iisus reabilitează o categorie socială căzută moral. Ca o concluzie, aș pune o întrebare: Tu iubite frate creștine, nu ai vrea să vezi cine este Iisus. Întâlnirea lui Iisus cu Zaheu ne oferă cinci lucruri la care aș vrea să mă opresc: 1.Când omul îl caută pe Dumnezeu, Dumnezeu se arată, îl strigă pe nume și intră în casa lui. 2.Ca să-L vezi pe Dumnezeu trebuie să te ridici spiritual. 3.Datoria unui suflet convertit este să devina misionar în jurul lui. 4.Să nu cârtim împotriva bunăvoinței lui Dumnezeu față de alții. Zaheu înăuntru se mântuia, iar afară se cleveteau și se osândeau. 5. Înăuntru nostru sunt relele, să ne ferim de a judeca pe alții că nu știm ce se petrece în suflete lor.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Bobric Gheorghe Marius care v-a păstori parohia Platonești. După otpustul Sfintei Liturghii s-a săvârșit parastasul la 7 ani de la trecerea în veșnicie a preotului Gavril Filip care a păstorit parohia Toplița II vreme de 38 de ani.

La apusul soarelui Preasfinția Sa înconjurat de preoții din cercul misionar Toplița a săvârșit slujba Vecerniei în Parohia Platonești cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din protopopiatul Călimani unde l-a instalat ca preot paroh pe preacucernicul părinte Bobric Gheorghe Marius în locul preotului Pop Viorel care a păstorit aceasta parohie 22 de ani.