La sărbătoarea Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghia în Parohia „Înălțarea Domnului” din Toplița III Vale județul Harghita.

După săvârșirea Sfintei Liturghii Preasfinția Sa împreună cu preoții slujitori ai Minicipiului Toplița, domnul Ministru Secretar de Stat Mircea Dușa, Prefectul Județului Harghita și Comandanții Instituților Militarizate dimpreună cu numeroși credincioși s-au deplasat la Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial ridicat de Patriarhul Miron Cristea, unde au săvârșit slujba de pomenire a eroilor neamului românesc. În acest Mausoleu se odihnesc cei 771 de eroi martiri jertfiți pentru demnitatea și libertatea poporului român. Comemorarea erolilor la Sărbătoarea Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe române încă din anul 1920 și a continuat până la instaurarea regimului comunist ateu. După căderea comunismului această tradiție a fost consfințită de hotărârile sinodale din anii 1999 și 2001, această sărbătoare devenind sărbătoare națională bisericească.

După săvârșire slujbei religioase au avut loc depuneri de coroane din partea Instituților Statului, iar garda de onoare a prezentat onorul în melodiile specifice acestui moment de către fanfara militară Batalionului „61 Vânători de Munte Virgil Bădulescu” din Municipiu Reședință de Județ, Miercurea Ciuc – Harghita.