De Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a dat citire Scrisorii Pastorale a Praznicului.

Răspunsurile la strană au fost date de către Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu

 

A doua zi a Praznicului când sărbătorim Soborul Maicii Domnului, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Episcopal „Sfântul Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nicolae” din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre Pruncul născut în peștera din Bethleem că este om adevărat, având strămoși cu o istorie în spatele Lui, cu o identitate pământească, dar nu este un om obișnuit, ci în primul rând este Dumnezeu, deci sărbătorim Om – Dumnezeu. Acest Prunc născut fiind Dumnezeu zămislit din Duhul Sfânt are identitate pământească și cerească. Printre altele a subliniat că Iisus Pruncul a fost născut la plinirea vremii ca noi să dobândim înfierea adică statutul de copil al lui Dumnezeu. În încheiere a evidențiat Sărbătoarea Crăciunului că este sărbătoarea familiei creștine.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii Corala „Kirios” din Brașov au interpretat colinde tradiționale.

 

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Alexandru Moroianu