Astăzi, 2 Decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Băcel, județul Covasna.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Trecând Iisus prin Ierihon, orbul stând pe marginea drumului a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18;38). Bartimeu orbul nu cerșea pomană de la trecători ci cerșea mila lui Dumnezeu. Există o diferență între a milui și a avea milă. A milui este sentiment care te îndeamnă să faci milă cu cineva, iar a avea milă preface sentimentul în faptă. De aceea acest miluiește-mă  a deschis îndurarea lui Dumnezeu. Un lucru foarte important, acest orb răcnea să fie auzit, era disperat, singura lui șansă de a se vindeca, a fost perseverent, iar rugăciunea lui a fost temeinică. Oare nu știa Dumnezeu suferința lui? Știa, dar voia participarea lui să spună el cu gura lui ce dorește: „Doamne, să văd!” și Iisus i-a zis : „Vezi! Credința ta te-a mântuit!” (Luca 18;41-42) Concluzia Evangheliei de astăzi este să avem rugăciune precisă și să știm ce cerem, stăruință în rugăciune și participarea prin credință.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru Iconom pe preotul paroh Floroiu Gheorghe, iar ctitorii au primit acte de cinstire. A fost săvârșită slujba parastasului pentru ierarhii, preoții și toți ctitorii și făuritorii Marii Uniri.

La sfârșit au fost binecuvântate lucrările care s-au executat la exteriorul bisericii și din cimitir. A fost binecuvântat cu apă sfințită drapelul României și ancorat pe catargul din incinta bisericii.