În Municipiul Sfântu Gheorghe Județul Covasna și Municipiul Miercurea Ciuc județul Harghita, au avut loc astăzi 1 Decembrie 2017, de Ziua Națională a României ample manifestări religioase și sociale. La evenimente au fost prezenți sute de credincioși dar și autorități locale și centrale.

 La finalul slujbei Preasfințitu Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a rostit un cuvânt în care a arătat, printre altele că actul unirii reprezintă rodul luptei a celor care s-au jertfit pentru țară și credința strămoșească: „Ziua unității naționale reprezintă momentul de adâncă pietate duhovnicească care este marcat vizibil de purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul binecredincios, deoarece orice împlinire dobândită trebuie trecută prin filtrul inimii, ca loc unde se lucrează rugăciunea și simțământul național. Evenimentul sărbătorit de noi astăzi reprezintă rodul oamenilor de mare valoare ai patriei noastre, iar împrejurările istorice s-au conturat prin lupta dârză a înaintașilor care prin jertfa vieții lor au adus un plus de speranță sporind credința poporului care le-a îmbrățișat convingerile, încununându-i cu nemurirea.”

La mulți ani România! La mulți ani frați români!