• De Buna Vestire, celebrată în toată România în condiții impuse de pandemie, Patriarhul Daniel a atras atenția că statul acasă ne poate îmbolnăvi din punct de vedere psihic.
  • Patriarhul a spus că Maica Domnului ne este de mare ajutor în perioada actuală și că trebuie să stăm acasă într-un mod pozitiv și activ, în rugăciune și în activități bune.
  • Îndemnurile Preafericirii Sale au făcut referire la întărirea în credință, la rugăciune și solidaritate cu medicii, cu cei în suferință sau cei descurajați.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a slujit de Buna Vestire, 25 martie 2020, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

La predică, a adus în atenție Acatistul Bunei Vestiri și în special rugăciunea de la finalul acestui imn.

„Această rugăciune este foarte folositoare mai ales în această vreme în care toată lumea se confruntă cu pandemia, cu această boală, cu acest inamic nevăzut, dar care seceră vieți omenești și care introduce teama, frica în toți oamenii de pe glob”.

Patriarhul a spus că în această perioadă trebuie să ne rugăm mai mult Maicii Domnului să ne ocrotească, „pentru că ea are inimă de mamă”.

„Ea este ocrotitoarea copiilor, a părinților, a maicilor și călugărilor din mănăstiri, este ocrotitoarea celor săraci, celor bolnavi, celor întristați, celor necăjiți (…) Ea este iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubește nimeni, adică pentru cei care sunt uitați, marginalizați, singuri, abandonați”.

„Maica Domnului poate fi de mare ajutor dacă-i cerem sprijinul mai ales în această vreme de încercare pentru că ea are inimă de mamă, are iubire milostivă și smerită față de toți oamenii. Este grabnic ajutătoare, este mult folositoare atunci când noi, cu credință puternică și cu multă smerenie îi cerem ajutorul Său”.

Gândurile Părintelui Patriarh s-au îndreptat în rugăciune spre toți cei afectați de noul coronavirus:

„Să ne rugăm Maicii Domnului să întărească pe toți cei care se află în boală, să dăruiască tuturor celor care nu se află în boală înțelepciune ca să se ferească de boală, să ajute pe toți medicii și tot personalul medical care îngrijește de cei bolnavi, să ajute pe toți cei care săvârșesc fapte de milostenie ajutând pe cei bătrâni, pe cei săraci, pe cei singuri și să-i ajute și pe cei care îi încurajează pe alții”

Statul acasă pozitiv și activ

În aceeași predică, Patriarhul Daniel a oferit câteva răspunsuri la întrebarea „Cum stăm acasă?” în condițiile în care nu putem participa la slujbele bisericii și ne îndepărtăm fizic cât mai mult de ceilalți oameni.

„Nu trebuie în această perioadă să cădem în deznădejde, ci să ne întărim în credință”, a încurajat Părintele Patriarh.

„Dacă nu stăm acasă în mod folositor, statul acasă ne poate îmbolnăvi, chiar dacă nu luăm virusul. Prin faptul că devenim descurajați. Dacă teama de boală devine o psihoză sau o nevroză colectivă, noi deteriorăm sănătatea noastră psihică chiar dacă sănătatea trupului nu este atinsă de acest virus care a răspândit boala în toată lumea”.

„La întrebarea «Cum stăm acasă?» noi răspundem: În mod pozitiv și activ. Prin rugăciune și prin activități bune”, a continuat Preafericirea Sa, oferind mai multe exemple:

1. Ne rugăm dimineața, la prânz și seara, folosim cărți de rugăciuni dar și rugăciunile pe care le cunoaștem pe de rost. Citim cărți duhovnicești care ne luminează sufletul, ne întăresc credința și iubirea față de Dumnezeu și de semeni.

2. Comunicăm în fiecare zi cu cei din casă față către față, dar și cu cei de afară prin telefon sau prin scris pentru a-i încuraja și pentru a cultiva speranța și activitatea lor.

„Dacă încurajăm pe alții ne încurajăm și pe noi înșine, dar, în același timp, întărim, intensificăm comuniunea frățească cu semenii noștri”.

3. Urmărim emisiuni la radio și televiziune care ne luminează și ne îmbogățesc sufletește, nu emisiuni care ne transmit panică sau teamă sau descurajare.

4. Ajutăm cu vorbă bună și cu faptă bună pe cei care au nevoie de ajutorul nostru și, de asemenea, în această perioadă terminăm lucrări pe care n-am apucat să le terminăm din lipsă de timp.

5. În acest timp trebuie să facem proiecte pozitive pentru perioada care urmează după ce încetează epidemia actuală.

„Trebuie să fim activi atunci când suntem acasă prin aceste activități spirituale, intelectuale și de încurajare a semenilor noștri, de întărire în credință și în iubire față de Dumnezeu prin rugăciune și față de semeni prin fapte bune”.

La finalul slujbei de duminică Patriarhul Daniel a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii:

Rugăciune pentru încetarea epidemiei rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Rugăciune pentru încetarea epidemiei rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Geplaatst door TRINITAS TV op Woensdag 25 maart 2020

 

La ora 12:00, toate clopotele bisericilor din țară au răsunat pentru a marca o rugăciune comună în vreme de grea încercare din cauza epidemiei, când clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune.

Foto: Arhiva Basilica.ro