Pe de o parte iubirea este un dar, pe de alta, trebuie primită şi însuşită activ de noi şi arătată prin fapte. Nu putem rămâne pasivi, nesimţitori la ea. Nu putem fi mântuiţi fără răspunsul nostru activ la iubirea lui Dumnezeu faţă de noi


Iubirea îmbogățește pe fiecare pentru cã primește și dãruiește la nesfârșit, pe când ura sãrãcește, pentru cã nu dã și nu primește nimic.


Iubirea este odihna omului în bucuria iubirii nemãrginite a lui Dumnezeu fațã de el. Iubirea trebuie sã ajungã odatã la o stare în care sufletul se odihnește în ea; dar odihna aceasta nu e monotonã, ci mereu nouã, mereu surprinzãtoare, deși mereu aceeași. Pentru cã Cel iubitor e nesfârșit în darurile Sale. Și omul e ajutat sã creascã în bucuria de aceste daruri mereu noi, mereu sporite, dar ale aceleiași iubiri, ale Aceluiași Iubitor.


Iubirea desă­vâr­şi­tă este una cu Dumnezeu.


Iubirea, lu­mina şi viaţa – împreună cu a­devărul – sunt una.


Iubirea su­pre­mă nu este numai singura pu­tere care răzbeşte prin moar­te, ci şi cea care deschide ză­voa­rele sufletului nostru în­cu­iat în vraja răului. Unde iubirea nu poate face nimic, nu e­xis­­tă altă putere care să mai poa­tă ajuta.


Iubirea care merge până la a se lăsa răstignită pe cruce este ce­ea ce dă jertfei nobleţea supremă, sublimul.


Iubirea este unitatea de mă­sură pentru viaţă. Cu cât iu­birea este mai mare, cu atât via­ţa este mai adâncă, mai mul­t­ă.

 

Sursă: Basilica